Sub fotografie scria că banii vor ajuta copiii care nu își pot plăti masa.
A tăcut câteva secunde, apoi a continuat cu voce joasă:
— Și mi-am amintit de mine.
Mihai și-a încrucișat brațele. Eu m-am așezat pe scaunul din fața lui Doru, fără să spun nimic. Nu știam ce urma să aud, dar pentru prima dată eram dispusă să-l ascult.
— Aveam nouă ani când tata ne-a părăsit, a început el. Mama lucra la o fabrică de confecții și câștiga atât de puțin, încât uneori trebuia să aleagă între plata curentului și cumpărarea alimentelor. Nu aveam haine noi, iar iarna purtam aceeași geacă peticită.
Și-a șters ochii cu dosul palmei.
— La școală exista o cantină. Ceilalți copii primeau mâncare caldă, dar eu nu aveam întotdeauna bani. Într-o zi, am stat la rând cu tava în mână, sperând că femeia de la servire nu va observa că nu plătisem. M-a oprit în
Comments