Au existat probleme administrative, lipsă de voluntari și perioade în care donațiile au fost mai mici. Dar oamenii au continuat să încerce, iar treptat s-a format o rețea de sprijin care depășea cu mult granițele orășelului nostru.
Într-o dimineață, doamna Florentina mi-a trimis o fotografie cu o masă din cantină. Pe ea se aflau farfurii cu mâncare caldă, pahare cu apă și câteva desene făcute de copii.
Sub fotografie scrisese:
„Astăzi, toți copiii au mâncat împreună. Nimeni nu a fost lăsat deoparte. Mulțumim că ne-ați amintit cât de mult poate însemna un gest simplu.”
Am privit fotografia mult timp.
Mi-am amintit ziua în care Doru îmi aruncase gălețile în curte. Mi-am amintit mirosul de ulei, privirile speriate ale copiilor și furia lui Mihai. Atunci crezusem că aceea va rămâne una dintre cele mai umilitoare amintiri ale vieții mele.
Dar acum, când mă gândeam la acea zi, nu mai vedeam doar
Comments