monedele murdare.
Îl vedeam pe Noe întinzând ultimul pachețel doamnei Florentina. O vedeam pe Lidia uscând cu grijă monedele pe un prosop. Îl vedeam pe Mihai cărând cutiile grele și pe copiii de la școală primind masa de prânz fără să fie făcuți de rușine.
Și îmi aminteam de un om care, confruntat cu propria cruzime, alesese în cele din urmă să încerce să se schimbe.
Nu știu dacă Doru Hector a devenit vreodată omul bun pe care mama lui sperase să-l crească. Poate că a continuat să facă greșeli. Poate că a avut zile în care vechile obiceiuri au revenit. Schimbarea unui om nu se măsoară printr-o singură donație sau printr-o scrisoare de scuze.
Dar știu că, în ziua în care a intrat plângând în biroul cantinei, a făcut primul pas spre asumarea răului pe care îl provocase.
Iar eu am învățat ceva la fel de important.
Nu suntem
Comments