Când mi-am dat demisia după șase ani de muncă într-un service auto

sau primise rest la magazin, îi pusese deoparte pentru zilele în care eu nu aveam ce mânca.

A ridicat capacul.

Înăuntru se aflau bancnote împăturite, câteva monede vechi și o fotografie îngălbenită. Am recunoscut în imagine o femeie tânără, cu părul prins într-un coc simplu, care ținea de mână un băiețel slab.

— Mama a murit când aveam șaptesprezece ani. Cutia aceasta este unul dintre puținele lucruri care mi-au rămas de la ea. Am păstrat-o în dulapul din birou aproape patruzeci de ani.

Am privit fotografia, apoi l-am întrebat:

— Și ce legătură are asta cu felul în care m-ați tratat?

Doru și-a ridicat ochii spre mine. Pentru prima dată, nu a încercat să se ascundă în spatele unei expresii dure.

— Nicio legătură care să mă scuze, Rebeca. Absolut niciuna.

Răspunsul m-a surprins.

— Când mi-ai spus că pleci, m-am simțit trădat, a continuat el. Nu pentru că îmi făcuseși ceva rău, ci