Victoraș.
— Avem acum sute de angajați și lucrăm în mai multe județe. Dar n-am uitat niciodată cine m-a ajutat la început.
Ochii directorului s-au umezit.
— V-am căutat de mai multe ori. Am fost și în sat, dar mi s-a spus că vă mutaserăți pentru o perioadă la niște rude.
— Da, după ce a murit nevastă-mea, am stat o vreme la sora mea.
Victor a încuviințat.
— Îmi pare rău că nu ne-am întâlnit mai devreme.
Apoi i-a prins din nou mâna.
— Dar acum nu vă mai las să dispăreți. Vreau să păstrăm legătura.
Ilie a început să râdă.
— Bine, măi băiete. Dar să știi că eu tot la țară stau. Nu mă mut la oraș.
Toți au râs.
Toți, în afară de mine.
Simțeam o rușine pe care nu o mai trăisem niciodată.
Mi-am amintit cum îl întâmpinasem dimineață.
Cum îi privisem hainele cu dispreț.
Cum îi spusesem că afacerile din
Comments