Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Mai târziu am aflat ce se întâmplase în cele 19 minute după ce plecasem.
Lucian rămăsese la masă, încercând să transforme totul într-o glumă.
— Las-o, mamă. Până mâine îi trece.
Margareta era încă încântată.
— Unde să se ducă? După cincisprezece ani? O să vadă ea cum e când trebuie să se descurce singură.
Apoi Lucian ridicase paharul.
Băuse aproape toată după-amiaza, mâncase foarte puțin și ignorase de câteva zile niște stări de rău pe care mi le ascunsese. Spusese că e obosit de la serviciu și că n-are nevoie de doctor.
Numai că, în seara aceea, corpul lui n-a mai ținut cont de orgoliu.
S-a ridicat de la masă și s-a dezechilibrat.
Paharul i-a scăpat din mână și s-a spart.
— Lucian? a strigat Margareta.
El a încercat să răspundă, dar s-a prins de marginea mesei.
Apoi s-a prăbușit.
În câteva secunde, terasa pe care toți râseseră de mine s-a umplut de țipete.
Cineva a sunat la 112.
Margareta s-a aplecat lângă fiul ei și a început să strige:
— Sunați-o pe Oana! Unde e Oana?!
O verișoară m-a sunat de trei ori.
N-am auzit telefonul.
Eram deja într-un autobuz spre Brașov, cu geanta lângă mine și dosarul pentru interviu strâns la piept.
Abia când am coborât am văzut apelurile.
Am sunat înapoi.
— Oana, vino repede! Lucian s-a prăbușit! Îl duce ambulanța la spital!
Pentru o clipă, am închis ochii.
Cu câteva ore înainte, aș fi abandonat totul și aș fi fugit la el.
Așa făcusem cincisprezece ani.
— La ce spital îl duc?
Mi-au spus.
— Bine. Sper să fie bine.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Nu vii?
Am privit dosarul din mâna mea.
— Nu în seara asta.
— Dar e soțul tău!
— Știu. Și are lângă el aproape treizeci de oameni. Când eu am avut nevoie ca
Comments