— Cui îi trebuie la birou o femeie ca tine?! — a râs soacra mea. Apoi soțul meu a luat foarfeca și mi-a TĂIAT rochia pentru interviu în fața a 30 de rude. N-am plâns. Mi-am luat geanta și am plecat. Exact 19 minute mai târziu, râsetele s-au oprit…

Am rămas tăcută.

— Și Lucian n-ar fi trebuit să facă ce a făcut.

— Nu, n-ar fi trebuit.

— Vii acasă?

M-am uitat la oamenii care treceau grăbiți pe trotuar.

— Nu.

— Dar acum, după ce s-a întâmplat…

— Tocmai pentru că s-au întâmplat toate astea.

Nu mai aveam nimic de explicat.

În după-amiaza aceea m-a sunat și Lucian.

— Mama mi-a spus că n-ai venit.

— Ai avut medici și familia lângă tine.

— Sunt soțul tău, Oana.

— Iar eu sunt soția ta, Lucian. Și ieri mi-ai tăiat rochia în fața a treizeci de oameni în timp ce mama ta râdea.

N-a răspuns.

— A fost o prostie. Băusem.

— Foarfeca era în mâna ta și când ai luat-o, și când ai venit spre mine, și când ai tăiat.

Din nou, tăcere.

— Îmi pare rău, a spus în cele din urmă.

Era prima dată după foarte mult timp când îl auzeam spunând asta.

Dar uneori un „îmi pare