Valentin…
⠀
El a zâmbit timid.
⠀
— Nu știam dacă am nimerit nuanța. Mi-ai spus că mama ta avea o bucătărie galbenă și că acolo te simțeai cel mai în siguranță când erai mică.
⠀
M-am apropiat de perete și am trecut degetele peste vopseaua uscată.
⠀
— Ai ținut minte?
⠀
— Viorica, eu țin minte aproape tot ce-mi povestești.
⠀
***
⠀
M-am așezat pe unul dintre scaunele din bucătărie. Picioarele nu mă mai ascultau, iar ochii mi se umpluseră de lacrimi.
⠀
Valentin a tras un scaun lângă mine.
⠀
— Vreau să înțelegi ceva. Nu am făcut toate acestea ca să te conving să te muți aici. Nici măcar nu știu dacă îți dorești vreodată asta. Am vrut doar ca, atunci când vei veni în vizită, să existe un loc în care să te simți bine.
⠀
— Dar de ce atâta muncă?
⠀
A zâmbit.
⠀
— Pentru că atunci când mi-ai povestit despre copilărie, aveai o lumină în ochi pe care nu






Comments