După cinci ani de închisoare, s-a dus direct la mormântul femeii pe care o iubise. Dar când a șters ploaia de pe piatra funerară și a citit rândul de sub numele ei, fața i s-a albit…

spună „tată”.

Doar a zâmbit.

— Dacă vrei tu, vin.

Matei s-a apropiat și i-a pus mașinuța în palmă.

— Vreau.

În ziua în care ieșise din închisoare, Radu crezuse că libertatea înseamnă poarta metalică închizându-se în urma lui.

Se înșelase.

Libertatea adevărată începuse în fața unei pietre funerare, când un singur rând îi dezvăluise că, dincolo de tot ce pierduse, Oana îi lăsase și un motiv să înceapă din nou.

Nu putea recupera cei cinci ani.

Nu putea s-o aducă pe Oana înapoi.

Dar putea fi prezent pentru următorii.

Iar de data aceasta, Radu nu mai avea de gând să plece.