Partea 2-a, continuarea poveștii.
Radu s-a întors brusc.
La câțiva metri de el, sub o umbrelă neagră, stătea o femeie în vârstă. Părul alb îi ieșea de sub o basma, iar în mâna liberă ținea un buchet de crizanteme.
A recunoscut-o imediat.
— Doamna Petrescu…
Mama Oanei.
Femeia s-a apropiat încet, fără să-și ia ochii de la el.
— Ai ieșit astăzi.
Nu era o întrebare.
Radu s-a ridicat cu greu. Apoi s-a întors din nou spre piatra funerară.
Sub numele Oanei scria:
„Mamă iubitoare a lui Matei.”
A privit din nou mașinuța roșie de lângă flori.
— Cine este Matei?
Femeia și-a coborât privirea.
— Fiul Oanei.
Radu a simțit cum i se strânge pieptul.
— Oana nu avea niciun copil când am intrat la închisoare.
Mama ei a rămas tăcută.
Și tocmai tăcerea aceea l-a speriat.
— Cu cine a avut copilul?
Femeia și-a ridicat ochii spre el.
— Cu tine, Radu.
Pentru câteva secunde, n-a mai auzit nici ploaia.
— Nu…
— Oana era însărcinată când ai fost arestat.
Radu a făcut un pas înapoi.
Dintr-odată, ultima lor întâlnire i-a revenit în minte cu o claritate dureroasă.
„Radu, trebuie să-ți spun ceva…”
„Nu acum!”
„Dar trebuie să mă asculți!”
El o trimisese acasă.
Crezuse că o protejează.
Nu știa că, în acea seară, Oana încercase să-i spună că urma să devină tată.
— De ce nu mi-a spus după? a întrebat el. Cinci ani… De ce nu mi-a spus nimeni?
Mama Oanei a deschis geanta și a scos un plic vechi.
— Pentru că a încercat.
I l-a întins.
Pe plic era scris numele lui.
Scrisul Oanei.
Radu l-ar fi recunoscut dintre o mie.
— Asta este doar una dintre ele, a spus femeia. Ți-a trimis scrisori. La început aproape în fiecare lună.
— N-am primit niciuna.
— Știu.
— Atunci de ce s-a oprit?
Femeia a ezitat.
— Pentru că unele s-au
Comments