După cinci ani petrecuți în închisoare, Radu nu s-a dus acasă.

exista un băiețel care avea sângele lui, ochii Oanei sau poate zâmbetul lui, iar el nu știa nici măcar cum arată.

Atunci și-a amintit de obiectul dintre flori. S-a aplecat și l-a ridicat cu grijă. Era o mașinuță roșie, mică, din metal, cu una dintre roți puțin îndoită. Pe partea de jos era lipită o etichetă pe care cineva scrisese cu litere stângace: „MATEI”.

— El a lăsat-o aici? a întrebat Radu.

— Da. Ieri am fost cu el la mormânt. A vrut să-i aducă mamei lui jucăria preferată, fiindcă mi-a spus că poate se plictisește singură.

Radu a strâns mașinuța în palmă și a izbucnit în plâns. Nu mai încerca să se ascundă și nici să-și păstreze demnitatea. Îngenunchease din nou, în ploaie, cu jucăria unui copil pe care nu-l întâlnise niciodată.

Elena a rămas lângă el, ținând umbrela deasupra amândurora. Nu i-a cerut să se liniștească. Nu i-a spus că