poate sunt doar obosită.
Ana o privi direct.
— Aveți probleme să vă țineți ochii deschiși la volan în mijlocul unui viscol. Nu continuăm drumul.
A fost ultima propoziție pe care Irina și-o aminti clar.
Când deschise ochii, deasupra ei era lumină albă.
Auzi un aparat.
Încercă să se ridice.
— Doamnă, încet.
O asistentă se apropie.
— Unde sunt?
— La spital.
Irina își aminti imediat.
Ana.
Mara.
Termosul.
— Femeia și copilul?
— Sunt bine.
Irina închise ochii.
— Ce mi s-a întâmplat?
— Medicul va discuta cu dumneavoastră. Ați ajuns aici cu o stare de somnolență accentuată și dezorientare. Facem investigații.
— Era ceva în ceai?
— Nu putem spune asta până nu avem rezultatele.
Răspunsul o sperie mai mult decât o presupunere.
Pentru că era real.
Nimeni nu știa încă.
La aproximativ o oră după ce se trezise, un polițist veni să vorbească cu ea.
Termosul fusese păstrat.
Irina îi povesti exact ce se întâmplase.
Cina.
Comments