La 68 ani, după 34 ani de muncă în aceeași muncă, noul patron mi-a spus în fața lor de a câștiga: „Băi ca dumneata sperie lumea! De mâine să nu mai vii!”

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉— Înainte să discutăm despre contract, vreau să știu un singur lucru…

Alexandru și-a lăsat palma peste fotografie veche de pe tejghea și la privit pe Robert.

— De ce a plecat tanti Elena de aici?

Robert și-a îndreptat sacoul.

— V-am spus. Reorganizare. Brutăria trebuie modernizată. Doamna Elena este pensionară și…

— Nu asta v-am întrebat. Vreau să știu cum ați tratat-o.

Bianca, care stătuse până atunci în spatele tejghelei, și-a ridicat privirea.

Robert sa întors imediat spre ea.

— Bianca, te rog să nu lași să discutăm.

Fată a ezitat.

— Domnule Robert, cred că ar trebui să știe.

— Ce să știi?

Bianca și-a strâns mâinile.

— Că ați-o afară în fața datlor. Și că i-ați spus că bătrânii sperie lumea și strică imaginea brutăriei.

Alexandru a rămas nemișcat.

Robert sa înroșit.

— A fost o discuție mai tensionată. Nu are legătură cu afacerile noastre.

— Ba pentru mine sunt.

Alexandru a închis harta.

— Contractul pe care urma să vi-l propun presupune ca brutăria dumneavoastră să pregătească zilnic pentru produse mai multe hoteluri și restaurant cu care lucrez. Am venit aici pentru că îmi amintesc gustul pâinii și pentru că voiam să lucrez cu oamenii care au păstrat locul acesta viu atâția ani.

Robert a încercat să zâmbească.

— Rețetele sunt aceleași. Putem produce orice nevoie de nevoie.

— Nu vorbesc doar despre rețete.

Alexandru a luat fotografia de pe tejghea.

— Când aveam paisprezece ani, mama mea lucra la două familii ca femeie de serviciu. Tata plecase si nu mai trimitea bani. Au fost dimineți în care nu aveam ce să mănânc înainte de școală.Bianca îl asculta cu ochii mari.

— Tanti Elena observa când intram aici și mă uitam la vitrină fără să cumpăr nimic. Nu mă întreba dacă am bani. Îmi punea într-o pungă un corn și o bucată de pâine și îmi