Femeia care îmi făcea curățenie în salon mi-a schimbat perfuzia la trei dimineața și mi-a șoptit

severă.

Lângă numele ei era trecută o sumă.

2.400.000 de pesos.

Și o observație: „Proprietate transferată către Fénix Patrimonial”.

Nu auzisem niciodată de acea companie.

Am continuat să răsfoiesc caietul. Alte nume. Alte sume. Alte transferuri. Unele persoane muriseră, iar altele fuseseră declarate incapabile să își administreze bunurile.

Atunci am înțeles că nu eram singura victimă.

Și că ceea ce se petrecea în clinica mea depășea cu mult o încercare de a-mi fura averea.

Am auzit pași apropiindu-se de ușa încăperii alăturate. Am închis repede caietul, l-am ascuns sub halatul de spital și am început să împing scaunul spre lift. Roțile scârțâiau ușor pe gresie, iar fiecare sunet mi se părea asurzitor.

Abia ajunsesem la capătul coridorului când o voce m-a oprit.

— Domnule Eduardo?

M-am întors brusc.

Era Gabriela, asistenta care întrebase de mai multe ori despre perfuziile mele. Ținea în brațe un teanc de cearșafuri curate și mă privea