Tata și-a potrivit ochelarii și a privit din nou hârtia pe care apărea suma de 119.000 de lei.
— Bobiță, a spus el, vreau să-mi răspunzi la câteva întrebări. Și vreau să-mi spui adevărul, așa cum mi l-ai spus întotdeauna.
— Sigur, nea Constantin.
— Ai vreun contract nou semnat cu Șerbanica?
— Nu. Contractul de arendă este tot cel încheiat cu dumneavoastră, cu prelungirile făcute în anii următori.
— Și ai documente pentru fiecare plată?
— Am, bineînțeles. Transferuri bancare, confirmări și evidențele contabilului. Nu dau niciodată bani fără să păstrez actele.
Tata a încuviințat.
— Atunci vreau copii după toate plățile făcute în ultimii trei ani. Dar înainte să faci asta, spune-mi ceva. Când Șerbanica ți-a cerut să-i trimiți banii ei, ți-a arătat procura mea?
Bobiță a ezitat.
— Mi-a arătat o copie. Și mi-a spus că dumneavoastră sunteți de acord.
— Te-a rugat vreodată să nu-mi vorbești despre bani?
— Da, a recunoscut el după o pauză. Mi-a spus că discuțiile despre finanțe vă agită și că medicii v-au recomandat să nu vă mai ocupați de asemenea lucruri.
Am simțit cum mă cuprinde furia.
Tata însă nu și-a schimbat expresia.
— Și ai crezut-o?
— Era fiica dumneavoastră. Am crezut că încearcă să vă protejeze.
— Înțeleg, Bobiță. Nu te învinovățesc. Dar de astăzi înainte nu mai schimbi nimic în privința plăților fără să verificăm documentele și să stabilim legal cum trebuie procedat. Până atunci, păstrează toate dovezile.
— Așa voi face.
Apoi tata s-a întors spre mine.
— Tereza, sună-l pe domnul Pavel.
Am clipit surprinsă.
— Pe notar?
— Da. Și spune-i că vreau să vin personal la biroul lui mâine dimineață.
— Tată, nu crezi că ar trebui mai întâi să vorbim cu Șerbanica?
M-a privit îndelung.
— Nu încă. Mai întâi vreau să aflu ce am semnat, ce bani am și ce drepturi mai am asupra propriei vieți.
Am înțeles atunci că
Comments