clipe de liniște între noi. Afară, un camion încărcat cu porumb a trecut încet spre siloz, iar geamurile au vibrat ușor.
— Vreți un ceai? am întrebat.
Mihaela m-a privit surprinsă.
— Da, mamă. Mi-ar plăcea.
M-am ridicat și am pus ibricul pe aragaz. Bucătăria mea era atât de mică, încât abia încăpeam trei oameni în ea. Dar, în timp ce pregăteam ceaiul, mi-am dat seama că nu mă simțeam deloc înghesuită.
Era casa mea.
Și puteam primi pe cine doream, când doream.
Am pus trei căni pe masă și m-am așezat din nou.
— Acum vreau să vă spun și eu ceva, am început.
Tudor și-a îndreptat spatele.
— Vă ascultăm.
— Nu m-am mutat aici ca să vă pedepsesc. Și nici ca să vă demonstrez că mă descurc fără voi. Am ales casa aceasta pentru că, după moartea lui Dumitru, am început să mă întreb cine mai sunt eu atunci când nu am
Comments