pe cineva de îngrijit.
Mihaela m-a privit atentă.
— Patruzeci și ceva de ani am avut grijă de tatăl tău, de tine, de gospodărie și de toate problemele care apăreau. N-am regretat asta. Dar acum am șaizeci și șapte de ani și nu știu câți ani buni mai am înainte.
Am făcut o pauză.
— Vreau să beau cafeaua dimineața fără să mă grăbesc. Vreau să citesc o carte dacă am chef. Vreau să merg la piață sau să stau pe prispă fără să simt că trebuie să justific fiecare oră.
Mihaela a început să plângă în tăcere.
— Nu m-am gândit niciodată la asta, a șoptit.
— Știu, draga mea. Tocmai asta m-a durut.
În seara aceea am vorbit aproape două ore. Nu am rezolvat toate problemele, dar pentru prima dată după mult timp am discutat ca trei adulți, nu ca doi oameni care cereau și unul care trebuia să accepte.
Înainte să
Comments