că, odată întors, creditorii, datoriile și minciunile aveau să iasă la suprafață.
Așa că făcuse ceva de neconceput.
Plecase.
Își lăsase geaca.
Telefonul.
Viața.
Pe noi.
— Ne-ai lăsat să credem că ai murit.
— La început credeam că mă întorc după câteva zile.
— Și după o săptămână?
Tăcere.
— După o lună?
Nimic.
— După primul Crăciun în care Mihai a pus o farfurie pentru tine la masă?
Gabriel începu să plângă.
Dar nu-mi mai era milă.
— După al doilea?
— Mi-a fost rușine.
— Rușinea nu este o explicație pentru trei ani.
Elena se ridică.
— Eu plec.
Gabriel întinse mâna spre ea.
— Elena…
Ea se feri.
— Nu mă atinge.
— Lasă-mă să-ți explic.
— Mi-ai spus că nu mai ai pe nimeni.
Se uită spre Mihai.
— Ai un copil.
Apoi spre mine.
— Ai o soție.
— Legal, situația…
— Nu-mi vorbi despre legalitate.
Își luă geanta și plecă.
Gabriel rămase privind după ea.
Pentru o secundă am văzut
Comments