Fiul meu m-a dus „la mare” și m-a lăsat pe o bancă în fața gării din Constanța, cu un sandvici și un bilet: „Iartă-mă, tată, nu mai pot. Nu mă căuta.”

eu nu semnasem niciodată așa ceva.

— Domnule Gheorghe, trebuie să verificăm proveniența acestei împuterniciri, mi-a spus avocatul. Dacă semnătura nu vă aparține, situația este gravă.

Am simțit că mi se face frig.

— Deci băiatul meu m-a dus la mare ca să poată vinde casa?

— Nu putem afirma asta înainte de verificări. Dar trebuie să acționăm repede pentru a preveni orice tranzacție neautorizată.

Avocatul a notificat agenția imobiliară și persoanele implicate că eu contestam împuternicirea și nu îmi dădusem acordul pentru vânzare. Apoi m-a ajutat să depun o sesizare la poliție privind documentul suspect și schimbarea încuietorii.

În aceeași zi, Cătălin m-a sunat.

— Tată, unde ești? a întrebat, cu voce agitată.

— Acasă, Cătălin. Sau, mai bine spus, în fața casei mele, unde cheia nu mai merge.

A tăcut.

— Tată, trebuia să mă lași să rezolv. Nu mai puteai locui singur acolo.

— Și de aceea m-ai lăsat la gara din Constanța?

— Nu