Fiul meu m-a dus „la mare” și m-a lăsat pe o bancă în fața gării din Constanța, cu un sandvici și un bilet: „Iartă-mă, tată, nu mai pot. Nu mă căuta.”

am crezut că o să mor singur acolo, fără să știe nimeni cine sunt.

Fiul meu a început să plângă. Nu l-am îmbrățișat. Nu eram pregătit.

— Nu vreau să te văd suferind, i-am spus. Dar nici nu mai pot să am încredere în tine ca înainte.

În lunile următoare, Cătălin a restituit suma primită de la cumpărător și a suportat cheltuielile stabilite în urma procedurilor. Pentru folosirea documentului cu semnătură neautentică, autoritățile au continuat cercetările, iar el a fost obligat să răspundă pentru faptele constatate.

Nu m-am bucurat de necazurile lui. Era tot copilul meu, băiatul pe care îl învățasem să țină o cheie fixă și să repare un motor. Dar înțelesesem că dragostea de părinte nu înseamnă să accepți orice.

Vasile a început să treacă pe la mine aproape zilnic. Mă ajuta cu lucrurile mai grele din curte, iar eu îi pregăteam cafeaua și îi povesteam despre Elena.

Într-o