I-am donat un rinichi soțului meu după 22 de ani de căsnicie. Trei zile mai târziu, l-am auzit vorbind la telefon cu amanta: «Când ies din spital, casa va fi a ta. Elena face tot ce-i spun. Mi-a dat un rinichi, crezi că n-o să semneze și niște acte?» Am rămas nemișcată în pat.

pare rău că suferi, Victor.

— Atunci poate putem încerca din nou.

Am închis ochii pentru câteva secunde.

— Nu. Nu mă întorc doar pentru că cealaltă femeie nu te mai vrea.

— Dar tu mi-ai salvat viața!

— Da. Pentru că atunci te iubeam și am ales să te ajut. Nu regret că ai primit șansa să trăiești. Dar nu înseamnă că trebuie să rămân soția ta.

Victor a început să plângă.

Era prima dată când îl auzeam plângând fără să-mi mai simt obligația de a-i rezolva durerea.

— O să mă ierți vreodată?

— Poate. Dar iertarea nu înseamnă că ne împăcăm.

Au urmat luni de discuții juridice și de recuperare medicală. Victor și-a organizat tratamentul cu ajutorul medicilor și al unor persoane apropiate, iar eu mi-am continuat controalele recomandate după donare.

Am ajuns la o înțelegere privind separarea locuinței și bunurile personale. Pentru datoria firmei am stabilit, prin avocați, un calendar de rambursare