I-am donat un rinichi soțului meu după 22 de ani de căsnicie. Trei zile mai târziu, l-am auzit vorbind la telefon cu amanta: «Când ies din spital, casa va fi a ta. Elena face tot ce-i spun. Mi-a dat un rinichi, crezi că n-o să semneze și niște acte?» Am rămas nemișcată în pat.

avut nevoie de timp să mă gândesc.

Am făcut o pauză.

— Dar nu regret că Victor trăiește. Eu am donat pentru că l-am iubit și am vrut să-i ofer o șansă.

Mihaela s-a așezat lângă mine.

— Și acum?

Am zâmbit.

— Acum am înțeles că pot să-i doresc să fie sănătos fără să mai fiu soția lui.

Telefonul meu era pe masă. Nu mai așteptam mesaje de la Victor și nu mai trebuia să verific dacă luase medicamentele sau dacă ajunsese la consultație.

Pentru prima dată după foarte mulți ani, aveam timp să mă gândesc și la mine.

Mihaela mi-a strâns mâna.

— Și ce ai de gând să faci cu viața ta?

Am închis cartea și am privit-o zâmbind.

— Să trăiesc, Mihaela. Am cincizeci și șase de ani. Mai am atâtea lucruri de făcut.

Apoi am ridicat ceașca de cafea și am privit din nou spre munți.

Victor primise de la