Îmi vizitam soția la mormânt când am auzit plânsul unui bebeluș din spatele zidului cimitirului

căsătorită înainte?

— Nu, din câte știu. Ne-am cunoscut când ea avea douăzeci și patru de ani. Ne-am căsătorit după un an.

Comisarul a făcut o notiță.

— Știți ceva despre viața ei înainte să vă cunoașteți?

Am zâmbit trist.

— Știu că a crescut într-un sat din județul Sibiu, că părinții ei au murit când era tânără și că a lucrat o perioadă la un cămin pentru copii. Dar de ce mă întrebați toate acestea?

Comisarul a închis dosarul.

— Pentru că femeia din fotografie susține că Margareta Marinescu era bunica ei.

Am rămas nemișcat.

— Bunica ei?

— Da.

— Dar noi nu am avut copii!

— Tocmai de aceea avem nevoie să verificăm informațiile.

Mi-am sprijinit fruntea în palme. Nu înțelegeam cum era posibil. Margareta fusese soția mea timp de patruzeci și nouă de ani. Împărțiserăm aceeași casă, aceleași griji și aceleași bucurii. Crezusem că știu totul despre femeia alături de care îmbătrânisem.

Și totuși,