În cutie se afla un inel.

ai murit.

El a încuviințat.

— Și eu am crezut același lucru despre tine.

Ne-am privit.

Nu mai eram copiii din fotografia îngălbenită. Aveam riduri, mâini obosite și o viață întreagă în spate. Dar în ochii lui vedeam încă băiatul care îmi împărțea sandvișul la școală și îmi împrumuta cărțile preferate.

— Și promisiunea? am întrebat, încercând să zâmbesc. Chiar vrei să mă ții de cuvânt?

Stanislav a râs încet.

— Sofia, am fost căsătorit cincizeci și șase de ani cu o femeie bună, pe care am iubit-o din toată inima. Tu ai avut familia ta. Niciunul dintre noi nu a trădat promisiunea aceea. Viața ne-a dus pe drumuri diferite.

Mi-am coborât privirea.

— Atunci de ce i-ai spus Emmei că trebuie să-mi respect promisiunea?

Stanislav s-a aplecat și a scos din buzunar o cutiuță.

Înăuntru se afla un alt inel.

De data aceasta era unul simplu, din aur, cu o piatră albastră foarte