mică.
Am rămas fără cuvinte.
— L-am cumpărat cu mult timp în urmă, mi-a spus. Nu pentru că aș fi crezut că trebuie să mă aștepți. Ci pentru că, după ce am ajuns și eu în America, am avut mereu speranța că într-o zi te voi găsi și îți voi putea spune că n-am uitat.
— Stanislav…
— Nu vreau să-ți cer ceva ce nu-ți dorești. Și nu vreau să șterg amintirea soților noștri. Dar am o întrebare.
Mi-a luat mâna.
— Sofia, ai vrea să petrecem timpul care ne-a mai rămas împreună? Să bem ceai, să povestim, să ne amintim de Varșovia și poate să facem câteva amintiri noi?
Am început să plâng din nou.
— Asta este cererea ta în căsătorie?
A zâmbit.
— Este o invitație. Restul putem hotărî împreună.
M-am uitat la inel.
— Atunci răspunsul meu este da.
Emma a început să aplaude încet, iar Daniel și-a îmbrățișat bunicul.
Stanislav mi-a pus
Comments