oamenii pe care îi pierduse. Eu i-am povestit cât de greu fusese pentru părinții mei să înceapă o viață nouă într-o țară unde nu cunoșteau limba.
Nu încercam să transformăm trecutul într-o poveste frumoasă.
Fusese un trecut plin de suferință.
Dar printre toate acele amintiri se aflau și două copilării, o prietenie și o promisiune care supraviețuiseră.
După câteva luni, Stanislav m-a invitat la cină.
Emma și Daniel pregătiseră masa în grădina casei lui. Era o seară caldă, iar pe masă se aflau lumânări și un buchet de flori albastre.
Stanislav părea emoționat.
— Sofia, a început, am ceva să te întreb.
Am zâmbit.
— Iar?
— De data aceasta vorbesc serios.
— Și data trecută vorbeai serios.
A râs, apoi mi-a luat mâna.
— Nu știu cât timp ne mai este dat. Poate ani, poate mai puțin. Dar știu că diminețile sunt mai frumoase de când te-am regăsit. Și aș vrea să nu mai
Comments