găsit de lucru într-o fabrică. Mama cosea haine pentru vecini. Am încercat și noi să vă găsim.
Stanislav a încuviințat.
— Știu. Am aflat mult mai târziu că tatăl tău trimisese o scrisoare la vechea noastră adresă. Dar casa nu mai exista.
Am simțit cum mi se strânge inima.
— Și inelul? Cum a ajuns la tine?
Stanislav a zâmbit.
— În ziua în care ați plecat, m-am întors acasă după ce fusesem cu mama la niște rude. Am găsit cutia la poartă.
— Și scrisoarea?
— Am păstrat-o.
A întins mâna spre cutia de fotografii.
Din ea a scos un plic mic, îngălbenit, cu marginile tocite.
Pe plic recunoșteam scrisul meu de copil.
„Pentru Stanislav.”
L-am desfăcut cu grijă.
Înăuntru era o foaie pe care scrisesem, cu litere mari și inegale:
„Stanislav, trebuie să plec. Tata spune că nu știe când ne întoarcem. Să nu crezi că am uitat promisiunea. Când o să fim
Comments