În timp ce ambulanța îl ducea pe tata la spital, mi-a strecurat un plic în mână și mi-a șopti

de a vă cunoaște. Dar eram furioasă. Mă gândeam numai la tine și la familia noastră.

— Emily era și ea familia lui.

Mama a încuviințat, iar lacrimile au început să-i curgă pe obraji.

— Știu asta acum.

— Nu, mamă. Știai și atunci.

Nu a încercat să se apere.

— Ai dreptate.

Am rămas amândouă tăcute. Pentru prima dată în viață, o priveam pe mama nu doar ca pe femeia care mă crescuse, ci ca pe un om care făcuse alegeri greșite și care trăise ani întregi cu urmările lor.

— De ce v-ați certat atât de mult în ultima vreme? am întrebat.

Mama și-a șters ochii.

— Pentru că tatăl tău voia să-ți spună. După ce a început să aibă probleme cu inima, s-a speriat că ar putea muri fără să îndrepte nimic. Eu îi spuneam să mai aștepte, că nu era momentul potrivit. El spunea că tocmai asta era problema: așteptaserăm toată viața.