bancă.
Mama s-a apropiat de mine.
— Ești bine, draga mea?
Am clătinat ușor din cap.
— Nu știu.
— Vrei să luăm o pauză?
M-am uitat spre Bogdan.
El mi-a strâns mâna.
— Putem să așteptăm cât ai nevoie.
Am privit în jur.
La tata, care avea lacrimi în ochi.
La Cristina, care ținea geanta mamei și plângea fără să mai încerce să ascundă asta.
La invitații care ne priveau cu emoție.
Și la mama mea, cu părul tuns scurt, stând dreaptă în mijlocul bisericii.
Atunci am înțeles ceva.
Nu voiam ca amintirea acelei zile să fie definită de răutatea Rodicăi.
Voiam să-mi amintesc iubirea oamenilor care mă ajutaseră să ajung până acolo.
Mi-am șters lacrimile.
— Vreau să continuăm.
Bogdan a zâmbit.
— Ești sigură?
— Mai sigură ca niciodată.
Preotul s-a apropiat.
— Atunci să ne întoarcem la bucuria pentru care ne-am adunat.
Tata mi-a oferit din nou brațul.
Bogdan s-a întors spre altar.
Muzica
Comments