a reînceput.
Dar înainte să fac primul pas, s-a întâmplat ceva neașteptat.
O femeie din partea stângă a bisericii s-a ridicat.
Era mătușa mea, Ioana.
Și-a scos eșarfa de pe cap, lăsând să se vadă părul ei foarte scurt.
— Andreea, ești minunată! a spus ea.
Apoi o altă femeie s-a ridicat.
Era o fostă colegă de spital, care trecuse și ea prin tratamente oncologice.
— Să fii fericită, Andreea!
Cineva a început să aplaude.
În câteva secunde, întreaga biserică s-a umplut de aplauze.
Nu pentru că aș fi fost o mireasă perfectă.
Ci pentru că oamenii înțelegeau cât de mult însemna pentru mine să fiu acolo.
Am început să merg din nou.
De data aceasta, cu capul sus.
Când am ajuns lângă Bogdan, mi-a luat ambele mâini.
— Ești superbă, mi-a șoptit.
Am râs printre lacrimi.
— Chiar și fără perucă?
— Mai ales pentru că ești exact așa cum vrei tu să fii.
Comments