grijă.
Am simțit din nou lacrimile apropiindu-se.
— Mi-ar plăcea foarte mult.
Mai târziu, mama a venit la masa noastră.
Purta în continuare părul scurt, fără peruca pe care o avusese dimineață.
— Mamă, am întrebat-o, când ai făcut asta?
A râs.
— Acum trei zile.
— Și nu mi-ai spus nimic?
— Voiam să fie o surpriză.
— Dar de ce ți-ai tuns părul?
Mama s-a așezat lângă mine.
— Într-o zi, pe când erai la tratament, mi-ai spus că te simți urâtă fără păr. Îți amintești?
Am încuviințat.
— Îmi amintesc.
— Mi-ai spus că ți-e teamă că oamenii nu vor mai vedea în tine decât boala.
Am coborât privirea.
— Da.
Mama mi-a luat mâna.
— Atunci am vrut să fac ceva. Dar nu voiam să pară că îți minimalizez suferința. Așa că am așteptat.
— Și acum?
— Acum am vrut să-ți arăt că poți fi frumoasă și fără să îndeplinești așteptările altora.
Am îmbrățișat-o.
— Te iubesc, mamă.
— Și
Comments