Ceremonia a continuat.
Am rostit promisiunile cu vocile tremurânde.
Ne-am pus verighetele.
Și când preotul ne-a binecuvântat căsătoria, am simțit că toate lunile grele prin care trecuserăm nu reușiseră să ne răpească acel moment.
La ieșirea din biserică, invitații ne-au întâmpinat cu flori și aplauze.
Fotograful a făcut zeci de imagini.
În unele râdeam.
În altele plângeam.
În niciuna nu purtam perucă.
Și nu mi-am dorit niciodată să schimb asta.
La petrecere, Rodica a stat aproape tot timpul la masa ei.
Nu s-a apropiat de mine.
Nu mi-a cerut scuze.
Dar nici nu a mai făcut comentarii.
La un moment dat, tatăl lui Bogdan a venit lângă noi.
— Andreea, vreau să-ți spun ceva.
L-am privit.
— Da?
— Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat în biserică. Ar fi trebuit să intervin mai devreme.
— Vă mulțumesc, domnule Mircea.
El a zâmbit.
— De astăzi poți să-mi spui tată, dacă vrei.
M-a îmbrățișat cu
Comments