să nu mai creadă că trebuie să facă totul singur.
Pentru câteva clipe, nimeni nu a spus nimic.
Apoi Sophie l-a îmbrățișat.
— Dar tu nu mai ești singur, bunicule.
Walter a sărutat-o pe creștet.
— Știu, draga mea.
Și acesta era cel mai frumos cadou pe care îl primise vreodată.
Mai târziu, după ce invitații au plecat, Margaret a rămas să-l ajute să strângă masa.
A găsit pe bufet scrisoarea pe care o citise în tribunal.
Walter o păstrase într-o ramă simplă, de lemn.
— De ce ai pus-o acolo? l-a întrebat.
Bătrânul a privit hârtia.
— Ca să nu uit.
— Ce anume?
— Că bunătatea nu trebuie să fie un secret. Și că rușinea nu trebuie să ne împiedice să cerem ajutor.
Margaret a zâmbit.
— Ai devenit înțelept, Walter.
El a râs încet.
— La o sută doi ani, era și timpul.
În acea seară, înainte să se culce, Walter a deschis sertarul noptierei.
Comments