își petrecea serile singur, într-o casă tăcută, numărându-și banii și încercând să găsească o cale prin care să ajute o familie fără să fie descoperit.
Acum avea oameni care îi cântau „La mulți ani”.
Avea un copil care îi ținea mâna.
Avea o fetiță care îi făcuse o coroană de carton.
Și avea o femeie care îl privea cu aceeași grijă cu care îl privise în ziua în care îl găsise căzut pe trotuar.
— Pune-ți o dorință, bunicule! a strigat Sophie.
Walter a închis ochii.
A rămas așa câteva secunde.
Apoi a suflat în lumânări.
— Ce ți-ai dorit? l-a întrebat Ben.
Bătrânul a zâmbit.
— Dacă îți spun, nu se mai împlinește.
— Dar ai o sută doi ani! a protestat copilul. Sigur poți să spui!
Walter a râs.
— Bine. Îți spun.
S-a uitat la Emily, la Margaret și la cei doi copii.
— Mi-am dorit ca niciun om de pe lumea asta
Comments