L-am auzit din întâmplare pe soțul meu plângându-se prietenilor lui și spunând despre mine

valorat enorm.

Adrian observă schimbarea.

— De ce te îmbraci așa?

— Am treabă.

— Ce treabă?

— Lucrez.

Râse.

— Tu?

M-am uitat la el.

— Da. Eu.

— Și cine stă cu copilul?

— Am organizat programul. Și, apropo, este și copilul tău.

Zâmbetul îi dispăru.

Câteva luni mai târziu, i-am spus că vreau să ne separăm.

Adrian a rămas cu gura întredeschisă.

— Ce?

— Vreau să ne separăm.

— De ce?

Pentru câteva secunde m-am întrebat dacă să-i spun despre conversația din curte.

Apoi am decis că merita să știe.

— Pentru că într-o seară te-am auzit spunându-le prietenilor tăi că sunt fără minte, inutilă, urâtă și că n-am realizat nimic.

Fața i se schimbă.

— Ai auzit?

— Fiecare cuvânt.

— Eram cu băieții. Vorbeam prostii.

— Așa vorbești despre femeia care ți-a crescut unsprezece copii când vrei să-i distrezi pe băieți?

— Nu asta am vrut să spun.

— Ai spus că vrei să mă părăsești.

Tăcu.

— Eram nervos.

— Pe ce?

Niciun