lucrând la laptop.
— Arăți diferit, spuse.
— Sunt aceeași.
— Nu.
M-am uitat la el.
— Poate doar nu m-ai mai privit de foarte mult timp.
Nu răspunse.
După câteva secunde, spuse:
— Am fost un idiot.
— Da.
Păru surprins de răspuns.
— Nu ai de gând să-mi spui că nu?
— Nu.
Aproape zâmbi.
Apoi deveni serios.
— Dacă aș putea lua înapoi ce am spus…
— Nu poți.
— Știu.
— Dar poți să înveți ceva din asta.
— Ce?
Am închis laptopul.
— Să nu mai confunzi sacrificiul cu lipsa de valoare.
Nu știu dacă Adrian a regretat vreodată mai mult pierderea căsniciei sau faptul că descoperise cât de greșit mă evaluase.
Poate ambele.
Dar eu am înțeles ceva mult mai important.
Ani întregi îmi măsurasem valoarea prin cât de mult aveau ceilalți nevoie de mine.
Copiii aveau nevoie de mine.
Soțul meu avea nevoie de mine.
Casa avea nevoie de mine.
Și, fără să-mi dau seama, încetasem să
Comments