La 00:12 am ajuns acasă, după ce lucrasem peste program la spital și ajutasem un bătrân rămas cu mașina în șanț, în mijlocul viscolului. Tata pusese lanțul pe ușă și lipise un bilet: „La ora 22:00 se intră în casă! Regulile sunt reguli!”

fost difuzat în aceeași seară.

Două zile mai târziu, Rareș a venit să mă vadă la Daniela.

— Irina, îmi pare rău, mi-a spus. Tata mi-a deschis mie și te-a lăsat pe tine afară. Ar fi trebuit să insist până îți deschidea.

— Nu tu ai pus lanțul, Rareș.

— Știu. Dar am intrat la căldură și te-am lăsat acolo. Nu trebuia.

L-am îmbrățișat. Era prima dată când fratele meu recunoștea că regulile tatei nu fuseseră niciodată aceleași pentru noi doi.

În săptămâna următoare, o colegă de la spital m-a ajutat să găsesc o garsonieră aproape de serviciu. Era mică, dar curată, cu o bucătărie luminoasă și o ușă pe care o puteam descuia singură.

Mi-am luat lucrurile din casa părintească într-o după-amiază, când Rareș era acasă. Tata a stat în sufragerie și nu mi-a vorbit.

Înainte să plec, i-am lăsat pe masă cheile mașinii.

— Până clarificăm actele, nu o mai folosesc. Nu