La 00:12 am ajuns acasă, după ce lucrasem peste program la spital și ajutasem un bătrân rămas cu mașina în șanț, în mijlocul viscolului. Tata pusese lanțul pe ușă și lipise un bilet: „La ora 22:00 se intră în casă! Regulile sunt reguli!”

vreau să-mi poți spune vreodată că trebuie să tac fiindcă îmi dai voie să conduc.

— Foarte bine! a răspuns. Să vedem cum te descurci singură!

M-am descurcat. Am mers cu autobuzul, am împărțit uneori drumul cu o colegă și am început să-mi organizez salariul fără să mai dau socoteală pentru fiecare cheltuială.

Am consultat și un avocat în privința mașinii. Mi-a explicat că dovezile plăților nu mă transformau automat în proprietară, dar puteau susține o înțelegere sau o eventuală pretenție financiară.

După aproape o lună, tata a acceptat să rezolvăm situația. Am mers împreună să întocmim documentele necesare, iar mașina a fost transferată legal pe numele meu.

Între timp, domnul Pavel se recuperase complet. A venit într-o duminică la garsoniera mea, împreună cu Daniela, și mi-a adus o pâine caldă și un buchet de flori.

— Irina, eu am scos oameni din nămeți aproape patruzeci de ani, mi-a spus. Dar când