La 00:12 am ajuns acasă, după ce lucrasem peste program la spital și ajutasem un bătrân rămas cu mașina în șanț, în mijlocul viscolului. Tata pusese lanțul pe ușă și lipise un bilet: „La ora 22:00 se intră în casă! Regulile sunt reguli!”

am rămas eu în șanț, tu ai fost cea care a oprit. N-am să uit.

— Mă bucur că sunteți bine, domnule Pavel.

— Și eu mă bucur că ai acum casa ta. Să nu mai lași pe nimeni să te facă să crezi că trebuie să înduri orice pentru că sunteți rude.

La două luni după noaptea viscolului, tata m-a sunat și m-a rugat să ne întâlnim. Am ales o cafenea din centrul Botoșaniului.

A venit singur, cu ochii obosiți.

— Irina, am greșit, mi-a spus. După moartea mamei voastre, am crezut că dacă țin totul sub control, nu o să vă pierd și pe voi. Dar am ajuns să te pedepsesc pentru orice.

— Tată, nu faptul că aveai reguli m-a durut cel mai tare. M-a durut că știai că sunt în frig și ai ales să nu-mi deschizi. Iar după aceea m-ai amenințat ca să mint.

Și-a coborât privirea.

— Mi-a fost