La 68 ani, după 34 ani de muncă în aceeași muncă, noul patron mi-a spus în fața lor de a câștiga: „Băi ca dumneata sperie lumea! De mâine să nu mai vii!”

spunea că au rămas de la o comandă.

Un zâmbit trist.

— Mult mai târziu am înțeles că nu rămăsese nimic. Le plătea ea.

Robert nu mai spune nimic.

— A făcut asta aproape doi ani. Na cerut nimic în schimb și nu a făcut niciodată să mă simt sărac.

Alexandru și-a pus fotografia înapoi în carte.

— Așa că nu, domnule Robert. Nu pot să semneze astăzi contractul.

— Stați puțin! Vorbim despre o decizie comercială importantă. Nu puteți renunța din cauza unei foste angajate.

— Tocmai pentru că este o decizie comercială importantă vreau să știu cu cine lucrez.

Și a găsit harta.

— Dacă pentru dumneavoastră un om care a muncit aici treizeci și patru de ani devine inutil când îmbătrânește, avem valori foarte diferite.

Robert a venit după el.

— Putem rezolva! O chem înapoi chiar astăzi.

Alexandru să oprească.

— Nu pentru contract. Dacă o chemați, o faceți fiindcă înțelegeți ce i-ați făcut.