La douăzeci și patru de ani m-am căsătorit cu un bărbat care era cu cincizeci de ani mai în vârstă decât mine. Toți cei din jur credeau că m-am căsătorit cu el doar pentru bani. Eu însămi eram convinsă că, după moartea lui, întreaga lui avere îmi va reveni. Dar un an mai târziu soțul meu a murit, iar când m-a sunat avocatul lui, am fugit imediat la notar. Însă acolo mi-au spus ceva care mi-a făcut picioarele să-mi tremure…

moștenire.

Pe tot drumul m-am gândit la casă, la apartamente și la banii care, după părerea mea, îmi aparțineau acum.

Când am intrat în biroul notarial, avocatul soțului meu era deja acolo.

Notarul a deschis un dosar cu documente și, timp de câteva secunde, le-a examinat în tăcere.

Apoi s-a uitat la mine.

— Sunteți sigură că vreți să aflați conținutul testamentului?

Chiar m-a surprins această întrebare.

— Desigur.

Notarul a oftat greu.

Apoi a pus în fața mea mai multe documente.

Partea 2

— Atunci trebuie să știți un lucru. Soțul dumneavoastră a hotărât ce se va întâmpla cu averea sa cu mult înainte de căsătoria voastră.

Am simțit o neliniște.

— Ce vreți să spuneți?

Notarul s-a uitat la mine și a spus:

— Nu veți primi moștenirea.

Mi s-au înmuiat picioarele.

M-am prins de marginea mesei.

— Dar de ce? Sunt soția lui!

Notarul s-a uitat în tăcere la avocat.

Iar acesta a