La douăzeci și patru de ani m-am căsătorit cu un bărbat care era cu cincizeci de ani mai în vârstă decât mine. Toți cei din jur credeau că m-am căsătorit cu el doar pentru bani. Eu însămi eram convinsă că, după moartea lui, întreaga lui avere îmi va reveni. Dar un an mai târziu soțul meu a murit, iar când m-a sunat avocatul lui, am fugit imediat la notar. Însă acolo mi-au spus ceva care mi-a făcut picioarele să-mi tremure…

spus:

— Soțul dumneavoastră a lăsat în urmă o dispoziție despre care, după câte se pare, dumneavoastră nu știați nimic…

M-am uitat la avocat și nu puteam să înțeleg ce se întâmplă.

— Ce fel de dispoziție? — am întrebat.

Avocatul a deschis dosarul și a scos o copie a documentului.

— Soțul dumneavoastră a înființat un fond special în urmă cu câțiva ani.

M-am încruntat.

— Un fond?

A dat din cap.

— Fundația ajută căminele de bătrâni, plătește reparații, medicamente, hrană și achiziționarea echipamentelor necesare.

M-am uitat la notar.

— Și ce legătură are asta cu averea lui?

Notarul a răspuns calm:

— Are legătură pentru că soțul dumneavoastră a transferat fundației aproape întreaga sa avere cu mult înainte de căsătoria voastră.

Nu-mi venea să cred.

— Dar casa? Apartamentele? Conturile?

— Toate acestea au fost incluse în dispoziția lui, — a răspuns avocatul.

Am simțit că totul în mine se răstoarnă.

Asta însemna că soțul meu hotărâse dinainte