apropiat. Avea un aer demn, impunător.
— Domnișoară Sofia? — m-a întrebat el. — Sunt comandantul Petrescu. Am fost coleg cu tatăl dumneavoastră acum mulți ani.
Tata, care tocmai ieșise și el în curte, s-a întors brusc când a auzit vocea aceea gravă.
— Domnule comandant! — a spus tata, încercând să-și ascundă surprinderea. — Ce plăcere!
— Plăcerea e a mea, Alexandru, dar mai ales onoarea de a o cunoaște pe fiica dumneavoastră. Mi-a salvat viața.
Toată lumea s-a oprit. Chiar și muzica părea să se stingă pentru o clipă.
— Cum adică? — bâigui tata, încurcat.
— În urmă cu o lună, am avut un accident pe marginea drumului spre Constanța. Mașina mea s-a răsturnat. O tânără s-a oprit, a sunat la ambulanță, mi-a scos centura și m-a ajutat să respir. Fără ea, n-aș mai fi aici. Astăzi am recunoscut-o după fotografie, pe panoul fundației unde donează pentru copii orfani.
Privirea tatălui meu s-a schimbat. Paharul i-a tremurat
Comments