că, la acel control, dezvoltarea copilului era corespunzătoare vârstei sarcinii. Am privit ecranul fără să clipesc, încercând să înțeleg că acolo se afla o viață care avea să depindă de mine într-un mod cu totul diferit de tot ceea ce cunoscusem.
Ana m-a privit și a observat lacrimile care îmi coborau pe obraji.
— Luca…
— Îmi pare rău, am șoptit. Nu credeam că o să mă emoționez atât.
Mi-a întins un șervețel și, pentru câteva clipe, am simțit din nou apropierea pe care o pierdusem. Dar nu am confundat acel gest cu iertarea. Știam că între noi mai existau multe răni.
Lunile au trecut. Am participat la consultațiile la care Ana m-a invitat, am ajutat-o să pregătească lucrurile necesare copilului și am început să discutăm despre cum urma să ne organizăm viața după naștere.
Uneori beam împreună o cafea după vizitele medicale. Alteori mergeam la plimbare prin parc, vorbind despre lucruri
Comments