Lângă pașaportul lui Dragoș se afla un alt pașaport, cu fotografia mea pe prima pagină. Numai că numele tipărit sub fotografie nu era al meu. Documentul părea să fie emis pe numele unei femei numite Cristina Marinescu, iar data nașterii era cu șase ani diferită de a mea.

protejate bunurile și am colaborat cu autoritățile pentru clarificarea documentelor descoperite.

Nu a fost simplu.

Au existat declarații, verificări, întâlniri cu avocați și zile în care îmi doream doar să închid telefonul și să nu mai aud niciodată numele lui Dragoș.

Au existat și nopți în care mă întrebam dacă aș fi putut observa semnele mai devreme.

Mama mă găsea uneori în bucătărie, privind în gol.

— Iar te gândești la el?

— Mă gândesc la omul despre care credeam că este.

Se așeza lângă mine și îmi turna ceai.

— Și omul acela?

— Nu știu dacă a existat vreodată așa cum îl vedeam eu.

Într-o seară, mama a scos din dulap o cutie cu fotografii vechi. Înăuntru erau imagini cu mine din copilărie, din liceu și din primii ani de facultate.

Mi-a arătat o fotografie făcută în curtea bunicii, când aveam aproximativ zece ani.

Stăteam lângă un trandafir înflorit, cu genunchii juliți