Lângă pașaportul lui Dragoș se afla un alt pașaport, cu fotografia mea pe prima pagină. Numai că numele tipărit sub fotografie nu era al meu. Documentul părea să fie emis pe numele unei femei numite Cristina Marinescu, iar data nașterii era cu șase ani diferită de a mea.

de lux din Italia.

Eu crezusem că era un gest romantic.

Acum începeam să mă întreb dacă vacanța fusese planificată doar ca să mă țină departe de București.

— De ce și-ar fi lăsat pașaportul acasă dacă voia să plecăm amândoi? a întrebat mama.

Era întrebarea care mă urmărea și pe mine.

Am privit din nou mesajele, încercând să pun lucrurile cap la cap. Dacă Dragoș ar fi plecat în Italia, nu ar fi putut fi prezent la întâlnirea de vineri. Poate că intenționase să mă convingă să plec singură, urmând să vină după mine.

Dar de ce nu-mi spusese direct?

Răspunsul a venit în aceeași seară, într-un mesaj pe care Dragoș mi l-a trimis după ore întregi de tăcere.

„Elena, îmi pare rău că am uitat pașaportul. Nu vreau să pierzi vacanța. Dacă mai poți prinde un zbor, pleacă tu. Vin eu după tine imediat ce rezolv câteva lucruri.”

Am