— Nathan? am întrebat. Ce se întâmplă?
El nu m-a privit. Ochii îi erau fixați asupra femeii care pretindea că se numește Laura Mitchell.
— Ți-am spus să nu vii, a rostit încet.
Femeia a făcut un pas spre el.
— Și eu ți-am spus că nu poți începe o căsnicie cu o minciună.
Am simțit cum mi se taie respirația.
— Stați puțin. Voi doi vă cunoașteți?
Nathan și-a trecut o mână peste față.
— Doamnă Mitchell, vă rog, lăsați-mă să explic.
— Atunci explică-mi! am izbucnit. Pentru că în ultimele douăzeci și patru de ore toată lumea din familia asta pare să știe ceva ce mie mi se ascunde.
Emma coborâse între timp scările. Când a văzut femeia, s-a oprit brusc.
— Oh, nu…
Am întors capul spre fiica mea.
— Emma, tu știai că femeia asta va veni?
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Mamă, îmi pare rău.
Nu mai înțelegeam nimic.
David a încercat să se apropie de mine, dar m-am retras.
— Nu mă atinge. Vreau să aud adevărul.
Femeia a inspirat adânc.
— Numele meu este Laura Mitchell. Este numele meu legal de aproape treizeci de ani. Dar înainte să mă căsătoresc, mă numeam Laura Hayes.
Am privit-o fără să înțeleg.
— Și ce legătură are asta cu familia mea?
Femeia și-a îndreptat privirea spre Nathan.
— Sunt mama lui.
Pentru câteva secunde, am avut impresia că nu auzisem bine.
— Mama lui Nathan?
— Da.
M-am întors spre viitorul meu ginere.
— Nathan, mi-ai spus că mama ta a murit când erai copil.
El a închis ochii.
— Știu.
— Mi-ai spus că ai crescut doar cu tatăl tău!
— Așa a fost.
— Atunci de ce este mama ta aici?
Nathan a deschis gura, dar nu a reușit să spună nimic.
Femeia a răspuns în locul lui.
— Pentru că, acum șase luni, am aflat că fiul meu urma să se căsătorească.
Comments