Logodnicul fiicei mele, Nathan, stătea în pragul sălii de recepție, îmbrăcat în costumul bleumarin pe care îl alesese pentru nuntă. Avea chipul palid, iar mâinile îi tremurau atât de tare, încât a trebuit să le ascundă în buzunare.

Și am vrut să-l văd înainte să facă cea mai mare greșeală din viața lui.

Emma a început să plângă.

— Nu este o greșeală, a șoptit.

— Atunci de ce m-ați ascuns de mama ta? a întrebat femeia.

M-am uitat la David.

— Tu de unde o cunoști?

Soțul meu și-a coborât privirea.

— Laura, trebuie să vorbim undeva în privat.

— Nu. Ai avut toată noaptea să-mi explici. Acum vreau să știu de ce ai fost la cofetărie cu mama lui Nathan și de ce am fost eu împiedicată să ridic tortul fiicei mele.

Femeia și-a strâns poșeta la piept.

— Pentru că am încercat să opresc nunta.

Cuvintele ei au căzut peste noi ca o piatră.

— Cum adică?

— Am crezut că, dacă tortul nu ajunge la timp, voi câștiga câteva ore. Câteva ore în care cineva ar fi fost obligat să mă asculte.

— Ai sunat la cofetărie și te-ai dat drept fiica mea?