— Mai avem o persoană în interior! a strigat pompierul. Bărbat, aproximativ treizeci și cinci de ani. Se pare că este tatăl copilului!

Bătrâna a zâmbit trist.

— Intră. Avem multe de vorbit.

M-a condus într-o bucătărie mică.

Pe masă era o fotografie înrămată.

Când am văzut-o, am simțit că mi se taie respirația.

În fotografie erau două femei.

Una era Ileana.

Cealaltă era Natalia.

Soția mea.

— O cunoșteați? am întrebat cu voce tremurătoare.

Ileana a încuviințat.

— Am fost prietene în tinerețe.

M-am așezat încet.

— Dar Natalia nu mi-a vorbit niciodată despre dumneavoastră.

— Viața ne-a dus pe drumuri diferite. Ne-am regăsit cu puțin timp înainte să moară.

Am privit fotografia.

— Și de ce m-ați oprit în ziua aceea?

Ileana a rămas tăcută câteva clipe.

Apoi a scos dintr-un sertar un plic.

Pe el era scris numele meu.

Cu scrisul Nataliei.

— Mi-a lăsat asta pentru tine.

Am simțit că mi se înmoaie mâinile.

— Când?

— Cu puțin timp înainte să moară.

Am luat plicul.

Înăuntru era o scrisoare.

„Dragul meu Vadim, dacă citești aceste rânduri, înseamnă