spre fereastră.
— Te-am văzut coborând din mașină. Aveai aceeași privire pe care o avea Natalia când vorbea despre fiul vostru.
— Și?
— Mi-am dat seama cine ești după fotografia pe care mi-o arătase. Când mi-ai spus că mergi la o femeie tânără cu flori, am bănuit unde te duci.
— Dar de ce patruzeci de minute?
Ileana a strâns mâinile.
— Nu știu, Vadim. Am simțit că trebuie să-ți cer să aștepți. Nu pot pretinde că am văzut viitorul.
Am rămas tăcut.
— Poate a fost o coincidență, a continuat ea. Poate că am greșit cerându-ți asta. Dar când am rostit numele Nataliei, ai ascultat.
Am privit scrisoarea.
Nu primisem răspunsul pe care îl căutam.
Dar găsisem ceva ce nu mă așteptasem să găsesc.
Ultimele cuvinte ale soției mele.
Și dovada că, până în ultimele zile, Natalia încercase să ne aducă împreună.
Am plecat de la Ileana cu scrisoarea în buzunar.
Nu știam dacă
Comments